- Care sunt semnele care dezvaluie alegerea incorecta, a profesiei?
Faci meseria ta doar pentru bani, ziua de lucru nu-ti aduce nicio satisfactie, te simti amortit la serviciu, numeri minutele pana la plecarea acasa, pierzi timpul facand orice altceva decat ceea ce ai efectiv de facut, nu esti interesat de progresul companiei sau al departamentului tau, nu te identifici cu telurile companiei sau ale departamentului tau, nu-ti doresti sa te perfectionezi in domeniul respectiv, nu anticipezi in dorintele tale posibilitatea de promovare in cadrul companiei, simti insatisfactie si lipsa sentimentului de realizare a scopului tau profesional, iti detesti meseria, te enerveaza colegii, seful, mediul, biroul si nici macar nu ai un salariu atractiv. Ai tendinta sa aduci serviciul in viata ta personala. Acasa, povestesti aspecte negative de la munca, te plangi mult si te nemultumeste perspectiva zilei de maine. Daca ai ajuns in aceasta situatie este momentul ca sa faci o schimbare.
- Disperare, frustrare, energie negative si nevoia de schimbare
Ce putem face atunci cand nu suntem la locul de munca potrivit, avand in vedere totusi criza financiara si efectele ei? Oamenii care ajung sa obtina performante deosebite in cariera sunt mobilizati fie de inspiratie, fie de disperare. Cand acesti factori apar impreuna, mobilizarea este chiar mai rapida. In ceea ce priveste disperarea, cu toata incarcatura ei negativa, este o emotie puternica care la un moment dat poate avea si un efect benefic, prin aceea ca poate determina persoana sa-si depaseasca limitele, sa iasa din zona sa de confort pentru a face un nou pas curicular. De multe ori disperarea a fost ingredientul fara de care creatia, inspiratia sau progresul n-ar fi existat. Totusi, nu trebuie uitat ca aceasta te poate face, in acelasi timp, sa vezi lucrurile in mod distorsionat. La limita, te poate face sa crezi ca orice job ar fi mai bun decat cel pe care il ai acum, ceea ce ar putea fi cum nu se poate mai neadevarat.
- Cauti ajutorul unui personality profiler pentru a te consilia in cariera
Daca consideri ca ai nevoie de ajutorul unui personality profiler pentru a te consilia in cariera atunci te astept la o prima discutie la cabinet sau in mediul online, depinde cum preferi. Cine a zis ca nu le putem avea pe toate la un loc? Un job bine ales, in functie de compatibilitatea cu personalitatea ta, te va ajuta sa fii fericit la munca oferindu-ti mediul propice in care sa-ti pui imaginatia si creativitatea in valoare, in care sa-ti transformi pasiunea in reusite, permitandu-ti sa excelezi si unde vei fi recompensat pe masura potentialului tau.
- Cum alegi o cariera de succes?
Ca sa reusesti in viata trebuie sa alegi un profil adecvat propriei personalitati, sa fii atras de domeniul respectiv si sa depui toate eforturile pentru a fi un profesionist desavarsit in acel domeniu. Sigur ca avand aptitudini si placandu-ti acel domeniu, efortul necesar pentru a fi performant este mai mic decat in situatia in care nu esti atras de acel domeniu sau nu manifesti aptitudinile corespunzatoare acelui domeniu.
- Cum trebuie gandit procesul de reconversie profesionala?
Reconversia profesionala este o alegere. Alegerea corecta o faci in cunostinta de cauza. Eu cred ca daca nu ne ignoram pasiunile, ele vor deveni, in final, profesia noastra. De folos este si punerea pe hartie a catorva variante atractive, posibile alegeri. O vizita la un consilier pe probleme de orientare profesionala poate deschide noi orizonturi. Din nefericire, cei trecuti de prima tinerete ajung, fara voia lor, in urma disponibilizarilor, fata in fata cu reconversia profesionala. Constransi de obligatiile financiare, ei, de regula, ajung sa accepte un serviciu nepotrivit, motivati fiind, in principal de avantajele banesti.
- Cine este mai flexibil cand este vorba de schimbarea meseriei, femeile sau barbatii?
Atat femeile cat si barbatii au asteptari, nevoi, dorinte si alegeri profesionale de facut. In spatele acestei enumerari sta motivatia si nevoia de schimbare. Ele primeaza cand urmeaza sa ne schimbam jobul. Tinand cont de aceste aspecte femeile reactionaza mult mai bine la schimbare comparativ cu barbatii, deci tot ele vor fi mai interesate sa isi schimbe cariera. Barbatii au nevoie de mai mult timp pentru a intelege si a accepta idea de schimbare.
- Idealul de a avea success intr-o cariera corporatista
Avantajele acestui tip de mediu profesional sunt multiple, incepand cu posibilitatea internship-ului pentru tinerii abia iesiti din facultate si terminand cu angajarea ulterioara, pe termen lung. Un astfel de job este considerat de majoritatea ca fiind unul ideal. Mediul corporatist ofera tinerilor din ziua de azi locuri de munca platite cu un salariu peste medie, posibilitatea de promovare, formari la locul de munca, team-buildinguri pentru coeziunea echipei si evolutie profesionala. Tinerii corporatisti sunt bine pregatiti, foarte muncitori, cu aspiratii profesionale inalte si in cautarea succesului in cariera.
- Evident, vine si reversul medaliei, deziluzia si „criza de corporatist“
Odata intrat in mediul de lucru corporatist, te izbeste sentimentul ca nimeni nu este de neinlocuit. Volumul mare de munca si termenele de predare impuse sunt adesea respectate stand peste program sau lucrand in weekenduri. Trebuie sa vrei si sa te poti ridica la nivelul asteptarilor. Intr-o mare corporatie esti doar un pion pe tabla de sah. La inceputul carierei, tinerii sunt disponibili si deschisi orarului prelungit si atrasi de mirajul succesului. Ajung sa petreaca din ce in ce mai multe ore la serviciu, colegii devenind in scurta vreme si cercul lor social. In timp, devin foarte obositi, stresati si migreaza catre alte companii. Criza de corporatist apare cand nu mai vrei sa faci parte din sistem si incepi sa cauti un altfel de job, mai relaxat, in care tu iesi in valoare si iar oamenii sunt creative si apreciati.
- De ce sa nu facem compromisuri la job?
Desi perspectiva unei profesii bine alese, care inclina balanta intre nevoile noastre si job ne incanta, compromisurile nu ar trebui sa faca parte din realitatea vietii noastre profesionale. Compromisurile de neacceptat sunt faptele care contravin principiilor si valorilor pe care le pretuim si care ne ghideaza in viata. Aceia care inteleg asta, nu-si vor nega dreptul real la o alegere mai satisfacatoare a carierei. Se cunosc bine si nu se vor pune pe locul doi, in spatele salariului sau al statutului social si vor apela la ajutorul meu pentru a-si descoperi joburile compatibile sau sa isi dezvolte propria afacere.
- Ce aduce satisfactia la locul de munca?
Este munca o modalitate de implinire personala? Profesia vorbeste despre noi. Jobul pe care il aleg are legatura cu activitatea care ma pasioneaza, pe care o admir, o inteleg, cu care ma identific. Profesia nostra ne onoreaza, ne da entuziasm, energie, imaginatie, bucurie, implinire si atrage succesul. Jobul ideal reprezinta imbinarea reusita intre pasiune, nevoi si cunostinte in profesia aleasa.
- Ce faci cand realizezi ca nu iti place jobul tau si vrei o schimbare?
Profesia este, din punctul meu de vedere, o extensie a calitatii noastre umane si a vietii personale. Cum ar putea sa fie altfel, de vreme ce la serviciu trebuie sa fim comunicativi, muncitori, sociabili, seriosi, de incredere, de cuvant, veseli, toate acestea sunt calitatile pe care le regasim in CV-uri. Cum stii ca ai facut alegerea gresita? Blocajele apar atunci cand intri in depresie, nu mai ai energie sa mergi la munca, devii din ce in ce mai pesimist, iti este frica ca nu iti vei mai gasi alt loc de munca si incetezi sa iti mai faci planuri de viitor deoarece nu mai vezi luminita de la capatul tunelului.
- Daca ai incredere in fortele propria vei excela la profesie
Felul in care ne autoevaluam ne influenteaza comportamentul. O buna incredere in sine ajuta la atingerea obiectivelor profesionale, depasirea cu brio a dificultatilor, optimizarea performantelor si instaurarea sentimentului de satisfactie profesionala. O stima de sine buna nu este generata de meseria nostra, ci alegerea profesiei potrivite provine din increderea noastra in noi.
- Cauti ajutorul unui personality profiler pentru ati incepe propria afacere
Daca consideri ca ai nevoie de ajutorul unui personality profiler pentru a te consilia in alegerea noului tau business atunci te astept la o prima discutie la cabinet sau in mediul online, depinde cum preferi. Cine a zis ca nu le putem avea pe toate la un loc? O afacere bine alesa, in functie de compatibilitatea cu personalitatea ta, te va ajuta sa fii fericit pe plan profesional si personal, oferindu-ti mediul propice in care sa-ti pui imaginatia si creativitatea in valoare, in care sa-ti transformi pasiunea in reusite, permitandu-ti sa excelezi si unde vei fi recompensat pe masura potentialului tau.
Este momentul sa investesti in tine si sa iti acorzi o sansa reala la implinirea pe plan profesional, urmandu-ti visurile, pasiunile si abilitatile. Te astept sa te programezi pentru o discutie si planuri de viitor.